Cum se activează JavaScript în navigatorul de internet

Trăim într-o perioadă captivantă, deoarece utilizarea limbajului JavaScript nu mai este limitată doar la un subiect cu cunoștințe restrânse, ci, în ultimii ani, a devenit o aptitudine semnificativă a dezvoltării web. În prezent, JavaScript a devenit atât de indispensabil pentru web, încât majoritatea navigatoarelor de internet au implementat un motor dedicat doar pentru a-l rula.

JavaScript este o tehnologie minunată de utilizat pe web, iar dezactivarea acesteia din navigator pentru toate siturile web nu este niciodată recomandată. Majoritatea siturilor web populare sunt bazate pe Java, ceea ce înseamnă că se folosesc de JavaScript pentru a rula funcții interactive ce oferă o experiență de utilizator plăcută.

Când JavaScript este dezactivat, navigatorul nu va putea rula sau arăta elemente interactive, precum afișarea reclamelor, animaților sau sunetelor. Însă, vestea cea bună este că JavaScript poate fi activat destul de simplu. În plus, există și modalități specifice de a dezactiva JavaScript pentru situri individuale ca alternativă la dezactivarea în totalitate a acestei tehnologii.

Așadar, dacă ai dezactivat JavaScript din navigator și acum vrei să îl activezi, suntem aici să te ajutăm. Am scris acest ghid pentru a te îndruma cum să activezi JavaScript pentru șase dintre cel mai des utilizate navigatoare de internet. De asemenea, îți vom explica și ce este JavaScript, pentru ce este folosit JavaScript și ce poți face cu JavaScript.

Javascript este activat în navigatorul tău. Dacă dezactivezi JavaScript, acest text se va modifica.

Instrucțiuni pentru dezvoltatori web

Îți recomandăm să oferi o legătură către acest sit, pentru a le arăta utilizatorilor, al căror script este dezactivat, cum să activeze JavaScript pentru șase dintre cele mai comune navigatoare. Poți folosi codul de mai jos și îl poți modifica în funcție de nevoile tale.

<noscript>
 Pentru ca acest sit să funcționeze pe deplin, este necesară activarea JavaScript.
 Aici sunt <a href="https://www.enablejavascript.io/">
 instrucțiunile de activare a JavaScript în navigatorul de internet</a>.
</noscript>

Pe enablejavascript.io optimizăm pe cât de mult posibil experiența de utilizatorilor cu scriptul dezactivat:

  • Instrucțiunile pentru navigatorul tău se găsesc în partea de sus a paginii
  • Toate imaginile sunt așezate în serie, la dimensiune completă, pentru o examinare facilă

La fel ca tine, ne dorim ca vizitatorii tăi să activeze tehnologia JavaScript!

Google Chrome Google Chrome

  1. Deschide navigatorul Google Chrome de pe dispozitivul tău.
  2. Dă clic pe pictograma meniului (trei puncte) din colțul din dreapta sus a ecranului.
  3. Selectează opțiunea „Setări” din meniul derulant: a treia opțiune începând de jos.
  4. Acum dă clic pe „Confidențialitate și securitate” din meniul bară laterală stânga.
  5. Sub „Confidențialitate și securitate” selectează „Setările site-ului”.
  6. Sub „Setările site-ului” derulează până găsești opțiunea „JavaScript” și dă clic pe aceasta.
  7. Schimbă comutatorul la „Acordată (recomandat)”. Va deveni albastru odată ce este activat.

Felicitări, tocmai ai activat JavaScript pentru navigatorul Google Chrome.

Internet Explorer Internet Explorer

  1. Lansează navigatorul Internet Explorer și deschide o fereastră.
  2. Dă clic pe „Instrumente”. Această opțiune se află, de regulă, în colțul din dreapta sus al barei de meniu. Pe urmă, alege „Opțiuni internet” din lista cu opțiuni afișate. De asemenea, poți apăsa tasta Alt pentru a găsi rapid opțiunea.
  3. Dă clic pe fila „Securitate”.
  4. Atinge butonul „Nivel particularizat...”.
  5. Continuă să derulezi înspre partea de jos a paginii până găsești opțiunea „Scripturi active”.
  6. Selectează „Activare” pentru a porni JavaScript.
  7. Dă clic pe „OK”.
  8. Repornește-ți navigatorul.

Microsoft Edge Microsoft Edge

  1. Deschide navigatorul Microsoft Edge.
  2. Dă clic pe pictograma cu trei puncte din colțul din dreapta sus a ecranului pentru a deschide meniul.
  3. Alege opțiunea „Setări” din meniu.
  4. Acum dă clic pe „Permisiuni pentru site” din panoul „Setări” din stânga ecranului.
  5. Selectează „JavaScript”.
  6. Activează opțiunea „Permis (recomandat)”.

Mozilla Firefox Mozilla Firefox

  1. Lansează navigatorul Mozilla Firefox și deschide o fereastră.
  2. Tastează „about:config” în bara de adrese și apasă tasta Enter.
  3. Dă clic pe butonul „Acceptă riscul și continuă” dedesubtul avertismentului pentru a continua la pagina cu caseta de căutare pentru preferințe.
  4. Acum introdu „javascript.enabled” în caseta de căutare pentru preferințe.
  5. Caută opțiunea denumită „javascript.enabled” din rezultatele căutării și apasă pe comutator pentru a porni JavaScript.
  6. Repornește-ți navigatorul.

Opera Opera

  1. Lansează navigatorul Opera.
  2. Deschide meniul „Configurare facilă”.
  3. Derulează până în partea de jos a meniului „Configurare facilă” și selectează opțiunea „Salt la setările browserului”.
  4. Pe urmă, derulează în jos până găsești opțiunea „Setări site” și dă clic pe aceasta.
  5. Sub „Setări site” caută opțiunea „JavaScript” și selecteaz-o.
  6. Apasă pe comutatorul „Acordată (recomandat)” pentru a activa JavaScript. Va deveni albastru odată ce este activat.
  7. Felicitări, tocmai ai activat JavaScript.

Apple Safari Apple Safari

  1. Navighează la secțiunea „Instrumente” a dispozitivului tău.
  2. Selectează „Preferințe”.
  3. Atinge pictograma „Securitate”.
  4. Bifează căsuța „Activează JavaScript”.
  5. Repornește-ți navigatorul.

Despre

Ce este JavaScript?

JavaScript este un limbaj de script „pe partea clientului”, utilizat în principal pentru crearea și adăugarea de interacțiuni dinamice de orice fel pe pagini web. Datorită evoluției sale rapide în lumea tehnologiei, JavaScript a devenit piatra de temelie a dezvoltării web moderne.

Această tehnologie funcționează într-un mod armonios în combinație cu limbajele tradiționale de proiectare software și dispune de caracteristici unice ce o disting de acestea. În timp ce CSS și HTML sunt limbaje care conferă stil și structură paginilor web, JavaScript oferă paginilor web elemente interactive ce îmbunătățesc experiența utilizatorului.

Așadar, este vorba despre orice element care se modifică sau apare pe dispozitiv fără reîncărcarea paginii web pe durata unei sesiuni de navigare? Da, această funcționalitate se datorează limbajlui JavaScript.

În prezent, JavaScript este atât de impresionant, încât este utilizat de navigatoarele web moderne, precum Google Chrome, Safari, Mozilla Firefox, Opera, Internet Explorer, Microsoft Edge etc. Și dispozitivele mobile populare, precum Android și iPhone, pot rula, în mod nativ, aplicații și navigatoare bazate pe JavaScript.

A înțelege modul în care funcționează JavaScript este puțin mai simplu când știi cât este de proeminent, așa că hai să aflăm mai multe.

Istoria limbajului JavaScript

Au trecut 25 de ani de când a fost creat unul dintre cel mai frecvent utilizate coduri pentru dezvoltarea web. Apariția internetului a dus limbajul JavaScript la un nivel la care nimeni nu s-ar fi gândit. De la lansarea sa, JavaScript nu doar că și-a consolidat poziția ca un limbaj de programare puternic, dar a fost implementat și în alte domenii de utilizare în cadrul dezvoltării web moderne.

Inspirat de Scheme, Java și Self, JavaScript a fost dezvoltat în 1995 de Brendan Eich când acesta lucrase pentru Netscape Communications. În anii 1990, Netscape Communications s-a bucurat de o prezență substanțială pe internet datorită navigatorului său intitulat Netscape Navigator, care a fost preferat pe scară largă în detrimentul navigatorului Mosaic, primul navigator web popular în masă. 

Compania Netscape Communications a fost co-fondată de Marc Andreessen, cel care a făcut parte dintr-o echipă de dezvoltatori la Universitatea din Illinois care a lucrat pe proiectul navigatorului Mosaic în anul 1993. Pe măsură ce web-ul devenea din ce în ce mai popular, companiile de tehnologie s-au întrecut să dezvolte cel mai eficient navigator de pe internet.

Microsoft a intrat în cursă și a demarat proiectul Internet Explorer în încercarea de a prelua controlul asupra internetului de la Netscape. Acest lucru a dus la o bătălie feroce a navigatoarelor între Microsoft și Netscape cu scopul de a obține supremația pe cota de piață a navigatoarelor.

În vremea aceea, dezvoltatorii web tânjeau după un limbaj de script capabil să creeze sau să adauge caracteristici dinamice pe paginile web. Inițial, aceștia și-au îndreptat atenția către Java, însă, în cele din urmă, și-au dat seama că era nevoie de ceva mai flexibil pentru îmbunătățirea experienței utilizatorului.

Netscape a înțeles acest lucru și a conceput un limbaj de script care să le permită dezvoltatorilor web să adauge caracteristici interactive pe paginile web. Timpul era esențial, iar aici intră în scenă tatăl limbajului JavaScript.

În 1995, Brendan Eich a fost contractat de Netscape în vederea creării și implementării unui limbaj dinamic pentru lansarea navigatorului Netscape Navigator 2.0. Acest proiect a însemnat o misiune grăbită pentru Eich. Cu toate acestea, Bernard a privit acest proiect ca pe o oportunitate de a lucra la ceva de care era pasionat și a făcut echipă cu Netscape. Astfel, a luat naștere ideea unui limbaj de script slab tipizat. Inițial, Eich l-a denumit Mocha, însă, mai târziu, a primit numele de Live Script. În mai puțin de zece zile, Eich a dezvoltat un prototip funcțional, gata de implementat în versiunea beta a navigatorului Netscape Navigator 2.0.

În încercarea de a-și menține supremația asupra cotei de piață a navigatoarelor de internet, Netscape a încheiat un parteneriat cu Sun Microsystems, dezvoltatorii limbajului de programare numit Java. Această alianță a însemnat că Sun Microsystems obținea dreptul de a utiliza Netscape Navigator ca o platformă de livrare web pentru a pune limbajul Java la dispoziția comunității Java. 

În 1996, aproape un an mai târziu, Live Script este într-un final redenumit JavaScript, ca o strategie de marketing pentru a pătrunde în comunitatea Java. JavaScript a fost prezentat ca fiind un limbaj de script conceput pentru proiecte minore pe partea clientului în navigatorul Netscape Navigator 2.0, în timp ce Java a fost promovat ca un instrument specializat pentru dezvoltarea de soluții web impresionante. 

În urma acestui eveniment, Microsoft a decodificat JavaScript cu scopul de a dezvolta o versiune personalizată pentru propriul lor navigator Internet Explorer 3. Aceasta a fost denumită JScript pentru a evita orice fel de probleme legale cu cei de la Sun Microsystems, care dețineau marca Java și pentru care au oferit licență celor de la Netscape. 

Ordonate, flexibile și accesibile non-dezvoltatorilor, JavaScript și JScript au fost extrem de populare, rezultând în pagini web mai interactive, precum și mai dinamice.

Din păcate, ambele au început să capete o reputație negativă din cauza unei bariere de intrare reduse, ceea ce însemna că alte persoane puteau să scrie fragmente de cod, fără să știe ce fac sau având cunoștințe foarte limitate. În plus, JavaScript a fost deseori utilizat mai mult pentru a deranja oamenii (reclame tip pop-up, funcții de detectare a navigatorului etc.) decât pentru îmbunătățirea experienței utilizatorului.

Un răspuns semnificativ la această problemă a venit sub forma standardizării ECMA. Netscape și Sun Microsystems au trimis documentații pentru a standardiza JavaScript către ECMA International, cei care urmau să găzduiască standardul. Standardizarea a fost un pas important și o decizie foarte bună pentru un astfel de limbaj nou.

Această decizie a făcut ca JavaScript să devină accesibil unui public mai larg și le-a permis dezvoltatorilor să aibă un cuvânt de spus în evoluția limbajului de script. Standardizarea a avut și scopul de a menține sub control oamenii care utilizau codul din rațiuni negative. Pentru a evita încălcarea mărcii comerciale Java a celor de la Sun, comitetul ECMA a decis să ofere denumirea de ECMAScript limbajului standardizat. 

Această decizie a dus la și mai multe neînțelegeri, însă, în cele din urmă, ECMAScript a fost utilizat pentru a se referi la specificație, iar JavaScript a fost (și încă este) utilizat pentru a se referi la limbajul de script din prezent.

Pentru ce este folosit JavaScript?

Utilizarea limbajului JavaScript s-a schimbat de-a lungul anilor de la lansarea sa. În acest moment, este posibil să te întrebi cum a reușit un limbaj de script dezvoltat în doar 10 zile să schimbe în totalitate internetul. Ei bine, datorită celor de mai jos:

Pagini web dinamice

JavaScript este folosit pentru implementarea de interacțiuni dinamice pe pagini web, precum funcții și elemente de tranziție. De asemenea, acesta permite utilizatorilor să încarce imagini și obiecte noi, fără să fie necesară reîmprospătarea paginii web în timp.

Dezvoltare de aplicații mobile și web

Una dintre cele mai puternice aspecte ale JavaScript este că dispune de o gamă extinsă de biblioteci și cadre de lucru ce pot fi utilizate pentru construirea de aplicații mobile și web multi-platformă.

Dezvoltare de jocuri

JavaScript este capabil și de construirea jocurilor bazate pe web. Limbajul cuprinde o colecție de biblioteci și cadre de lucru ce pot fi utilizate pentru dezvoltarea de jocuri 2D sau 3D.

Soluții bazate pe server

Pe lângă dezvoltarea de aplicații și situri web, dezvoltatorii pot utiliza JavaScript pentru a construi servere web robuste și pentru dezvoltare la nivel de server cu ajutorul mediului de execuție Node.js.

Avantajele activării JavaScript

Avantajele activării JavaScript în navigator depășesc cu mult dezavantajele, după cum o demonstrează proeminența și utilizarea prevalentă a limbajului JavaScript pe internet. Printre avantajele de care te bucuri când activezi JavaScript se numără: 

Pagini web mai interactive

Accesul la pagini web și interfețe mai interactive, precum animații, videoclipuri, panouri publicitare și alte elemente cheie ale experienței web contemporane.

Viteză mărită

JavaScript este un script pe partea clientului, accelerând interactivitatea din partea utilizatorului pe paginile web, deoarece reduce solicitările serverului.

Încărcare a serverului redusă

Deoarece JavaScript operează pe partea clientului, acesta minimizează timpul necesar de conectare la server care, la rândul său, economisește atât lățimea de bandă, cât și încărcarea.

Limitări ale limbajului JavaScript

Deși există multe modalități bune prin care JavaScript poate fi utilizat pentru a îmbunătăți paginile web și interactivitatea din partea utilizatorului, există și câteva lucruri mărunte pe care JavaScript nu le poate face. Aici vom învăța despre câteva dintre restricțiile limbajului JavaScript:

  1. JavaScript nu poate proteja sursa paginii sau imaginile. Acest lucru înseamnă că imaginile de pe pagina ta web pot fi pur și simplu descărcate pe dispozitivul unui utilizator care vizualizează pagina web.
  2. JavaScript nu are capacități multiprocesor. Prin urmare, nu are niciun control asupra memoriei.
  3. În final, JavaScript nu poate accesa pagini web găzduite pe un domeniu diferit.
  4. Deși un utilizator poate vizualiza simultan pagini web de pe domenii diferite, limbajul JavaScript, care rulează pe o pagină web de domeniu, nu va putea accesa niciun fel de date de pe pagina web a unui alt domeniu.

Cum se dezactivează JavaScript

Deși activarea tehnologiei JavaScript în navigator aduce cu sine avantaje uriașe, se poate dori dezactivarea temporară, la un moment dat, din motive ce țin de securitate. JavaScript poate fi dezactivat în majoritatea navigatoarelor web moderne, precum Mozilla Firefox, Google Chrome, Opera, Safari, Microsoft Edge și Internet Explorer, printre altele. 

Dacă JavaScript este setat ca dezactivat în navigator, înseamnă că a fost dezactivat anterior sau că nu a fost activat în mod implicit în navigator. Dacă este activat, citește cum să dezactivezi JavaScript pentru navigatorul preferat de pe dispozitivul tău.

Google Chrome Google Chrome

  1. Deschide navigatorul Google Chrome.
  2. Dă clic pe pictograma meniului (trei puncte) aflată, de regulă, în colțul din dreapta sus al navigatorului.
  3. Dă clic pe „Setări”.
  4. Acum dă clic pe „Confidențialitate și securitate” din meniul bară laterală stânga.
  5. Sub „Confidențialitate și securitate” atinge butonul „Setările site-ului”.
  6. Caută opțiunea „JavaScript” și dă clic pe comutator pentru a o dezactiva.
  7. Repornește navigatorul Chrome.

Internet Explorer Internet Explorer

  1. Deschide navigatorul Internet Explorer de pe dispozitivul tău.
  2. Selectează opțiunea „Instrumente” aflată, de regulă, în colțul dreapta sus al navigatorului.
  3. Dă clic pe „Opțiuni internet” din meniul derulant afișat.
  4. Pe urmă, atinge fila „Securitate”.
  5. În fila „Securitate”, dă clic pe butonul „Nivel particularizat...” pentru a deschide o altă fereastră.
  6. Derulează în jos până găsești opțiunea „Scripturi active”. Dă clic pe „Dezactivare”.
  7. Repornește-ți navigatorul.

Mozilla Firefox Mozilla Firefox

  1. Deschide navigatorul Mozilla Firefox.
  2. Tastează „about:config” în bara de adrese și apasă tasta Enter.
  3. Dă clic pe butonul „Acceptă riscul și continuă”.
  4. Tastează „javascript.enabled” în bara de căutare și apasă pe comutatorul apărut în dreapta opțiunii.
  5. Dacă lângă opțiune apare cuvântul „false”, înseamnă că ai dezactivat JavaScript pentru navigatorul Firefox.